Funcționarea procesului în timpul perioadei de oxidare a producției de oțel EAF
1. Sistem de formare a zgurii
Cerințele pentru zgură în timpul perioadei de oxidare sunt: oxidabilitate suficientă, alcalinitate și volum adecvat de zgură și proprietăți fizice și chimice bune.
Formarea zgurii în timpul perioadei de oxidare ar trebui să echilibreze în mod rezonabil defosforizarea și decarbonizarea, prin urmare necesitând o bună fluiditate a zgurii. Defosforizarea necesită o alcalinitate a zgurii de 2.5-3.0, în timp ce decarbonizarea necesită un strat subțire de zgură pentru a facilita evacuarea CO prin stratul de zgură, cu o alcalinitate a zgurii de aproximativ 2.{{4} }; Cantitatea de zgură se determină pe baza sarcinii de defosforizare. Sub premisa de a asigura finalizarea sarcinii de defosforizare, cantitatea adecvată de zgură este de a putea stabiliza arderea arcului, care reprezintă aproximativ 3-5% din oțelul topit.
2. Sistem de temperatură
După oxidare, este necesar ca temperatura oțelului topit să fie cu 110-130 grade mai mare decât punctul de topire, iar temperatura de atingere să fie cu 90-110 grade mai mare decât punctul de topire al tipului de oțel. La sfârșitul oxidării, temperatura oțelului topit ar trebui să fie cu 10-20 grade mai mare decât temperatura de atingere.
Similar cu topirea convertorului, în stadiul incipient al oxidării, pentru a controla defosforizarea, temperatura este în general mai scăzută. Când conținutul de fosfor scade, temperatura crește din nou. După ce temperatura, conținutul de fosfor și conținutul de carbon al oțelului topit îndeplinesc cerințele, zgura de oxid este îndepărtată și zgura subțire este făcută să intre în perioada de reducere.
Operația de oxidare se împarte în:
Metoda de oxidare a minereului - folosind oxizi de fier în minereu, care sunt adăugați în bazinul topit și transformați în FeO, cu o porțiune folosită pentru zgură și defosforizare și o porțiune utilizată pentru oxidarea carbonului.
Metoda de oxidare prin suflare cu oxigen - metodă de oxidare directă, care sufla direct elemente precum hidrogenul și oxigenul în bazinul topit pentru a oxida oțelul.
Metodă cuprinzătoare de oxidare - adăugarea de minereu în stadiul incipient al oxidării și suflarea de oxigen în etapa ulterioară pentru a finaliza împreună sarcina de oxidare, care este, de asemenea, metoda cea mai frecvent utilizată.

